Cauta in site
Newsletter
| Copiii trec prin perioade de dezvoltare |
|
|
|
|
Copiii trec prin perioade de dezvoltare fizică şi mentală. Ei au perioade de sensibilitate pentru învăţarea anumitor lucruri şi pentru învăţarea unor caracteristici. Este important să accentuam că in calitate de părinţi şi educatori, noi trebuie să ţinem cont de diferenţele existente în individualitatea copiilor. Fiecare copil este un individ unic, cu personalitatea sa proprie şi potenţialul său intelectual propriu. Observarea este metoda care stă la îndemâna oricui pentru a vedea individualitatea copilului. Numai prin observare şi evaluare educatorii pot recunoaşte nevoile individuale ale copilului. Există 4 perioade prin care trece fiinţa umană de la naştere până la 24 de ani, vârsta maturităţii. Aceste perioade sunt de la naştere la 6 ani, de la 6 la 12 ani, de la 12 la 18 şi de la 18 la 24 ani. Fiecare perioadă se împarte la rândul ei în 2 stadii, de câte 3 ani fiecare. Primul stadiu de 3 ani este un timp de mare efort, iar următorul, de alţi 3, un timp de odihnă. În timpul acestui stadiu de odihnă copilul îşi consolidează sau îşi completează experienţele dobândite în primul stadiu, cel al marelui efort. În timpul stadiului de odihnă copilul va practica şi îşi va perfecţiona ceea ce a învăţat în stadiul de efort. Dezvoltarea fizică şi intelectuală este ritmică. În primul an al fiecărui stadiu are loc o dezvoltare deosebită. În timpul celui de al doilea an dezvoltarea este cumva mai lentă în intensitate. În timpul celui de-al treilea an este chiar mai puţin intensă decât în al doilea. Următorul stadiu, de 3 ani de odihnă, nu este unul de regresie, ci unul de cristalizare, calm şi pace. Trecând prin fiecare stadiu de dezvoltare copilul achiziţionează caracteristici psihologice diferite. Modul în care mintea lui lucrează este diferit în fiecare perioadă senzitivă. Direcţiile de învăţare sunt active în toate perioadele de creştere şi dezvoltare, dar ele diferă de la o perioadă la alta şi sunt demonstrate în moduri diferite. Mediul pentru învăţare trebuie schimbat pentru a răspunde diferitelor perioade prin care trece copilul. Există diferenţe nu numai între perioade, ci şi stadii (3 ani de efort concentrat pentru a învăţa şi o perioadă de 3 ani de practică şi perfecţionare). Noi trebuie să fim atenţi la fiecare stadiu pentru a fi capabili să oferim copiilor ceea ce au nevoie, şi când au nevoie. În trecut se credea că pe măsură ce un copil creşte este mai puternic şi mai inteligent, că un copil de 12 ani este mai inteligent decât un copil de 6. Exista, de asemenea, prejudecata că educaţia nu este posibilă pentru un copil mai mic de 6 ani. Exista, de asemenea, ideea de progresie liniară fixă a inteligenţei şi dezvoltării: cu cât o persoană era mai în vârstă, cu atât era mai inteligentă. Tehnicile moderne de educaţie şi cunoştinţele noi despre cum învaţă copii au demonstrat că aceste prejudecăţi vechi nu sunt corecte. În multe părţi ale lumii educaţia formală pe care o primeşte copilul începe cu 3 ani mai târziu decât ar trebui şi copilul pierde perioade senzitive importante. Copiii au nevoie de educaţie la timpul potrivit. Trebuie să i se ofere copilului posibilităţile potrivite de învăţare la vârsta de 2 sau 3 ani pentru a face posibil ca el să atingă nivelul de cunoştinţe necesar fără ca acest lucru să însemne o oboseală prea mare din partea sa. Când copilul învaţă la timpul potrivit, învăţarea se face fără efort şi cu multă bucurie. Este important pentru copil să se bucure când învaţă. Copiii sunt „însetaţi” de cunoaştere. Instruirea trebuie să înceapă la o vârstă fragedă dacă se vrea o „hrană” pentru minte şi o satisfacţie pentru copilul care este stăpânit de dorinţa de a învăţa. Dacă un copil nu primeşte ceea ce are nevoie într-una din perioadele senzitive, pornirea naturală spre învăţătură a copilului va fi distrusă şi, mai târziu, se vor ivi multe probleme. Pentru fiecare perioadă senzitivă există materiale educative potrivite şi este important să fie folosite de către copii. De la naştere la 6 ani Este important să ne dăm seama că învăţarea începe de la naştere; creierul copilului începe imediat procesul de creştere şi dezvoltare. Procesele fundamentale ale învăţării încep să se construiască chiar de la începutul vieţii. Este esenţial pentru părinţi, îngrijitori şi educatori să înţeleagă cum învaţă copiii. În timpul primilor ani de viaţă copii învaţă prin joacă, prin propria experienţă cu lucrurile din jurul lor. Toţi copiii învaţă prin participare activă, fiind implicaţi într-un mod practic; prin încercarea de a face ceva de unii singuri folosindu-se, în mod particular, de mâini. Această interacţiune cu mediul şi experienţele senzoriale oferă copiilor mici stimularea mentală de care au nevoie. Trebuie pus accent pe această conexiune între creier şi mişcare. Perioada dintre naştere şi vârsta de 6 ani este un „timp de transformări”. Un copil are o „minte absorbantă” în timpul acestei perioade. Copilul absoarbe în mod constant impresii din mediul în care trăieşte. El îşi formează inteligenţa absorbind toate imaginile, sunetele, mirosurile şi senzaţiile care fac parte din lumea sa. Ele devin o parte a sa, fără nici un efort de conştiinţă. Gradual, voinţa va ieşi la iveală şi îi va ghida dezvoltarea. Acum el poate acţiona în mediul lui şi, în mod conştient, va folosi ceea ce a descoperit în jurul său pentru a continua „autoconstrucţia”. Primul stadiu de dezvoltare este un timp de mari transformări. Acesta este timpul când se formează o mare parte din caracterul copilului. În timpul acestei perioade4 corpul copilului se transformă rapid; există o rezistenţă scăzută la îmbolnăviri şi sunt multe boli caracteristice acestei vârste. Se produce o dezvoltare fizică, emoţională şi socială imensă. În jurul vârstei de cinci ani copilul începe să facă distincţia între realitate şi fantezie. Aceasta este vârsta când copilului i se pot spune basme. Dacă s-a muncit mult cu copilul şi acesta a avut condiţiile optime de a se dezvolta, el va avea aproape caracterul unui adult. Buna dezvoltare din timpul primei perioade senzitive uşurează munca ce trebuie depusă în timpul celei de a doua perioade senzitive. În timpul primei perioade copilul mic este, în mod special, sensibil la: „ Suntem aici să oferim acestei vieţi… cele necesare pentru dezvoltarea sa şi, dacă am făcut acest lucru, trebuie să aşteptăm cu respect această dezvoltare”.
Powered by !JoomlaComment 4.0alpha3
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."
|





Autor: Psiholog specialist RODICA INCZE

