|
 Autor: Iulia Panait, studenta la Facultatea de Drept si Sociologie (Universitatea Transilvania - Brasov)
Un numar mare de lucrari a demonstrat ca atat copiii, cat si adultii imprumuta atitudini, reactii emotionale si stiluri noi de conduita din mass media si, in special, din filme si televiziune. Martin Barker si Julian Petley explica in cartea lor “Ill effects, the media / violence debate” faptul ca parintii deseori recunosc ca proprii copii imita ceea ce privesc la televizor. De asemenea, subliniaza ca doar copiii mici - pana in 7 ani - copiaza ceea ce vad la televizor deoarece acestia sunt in faza construirii propriei identitati. Imitarea violentei este vazuta ca o inabilitate de a distinge realitatea de fictiune. Copiii copiaza ceea ce vad la televizor deoarece le lipseste experienta si capacitatile intelectuala care sa ii poata ajuta sa se apere de iluzia realitatii.
Cu siguranta ati observat la copilul Dvs anumite gesturi sau cuvinte folosite de personajele de la televizor. De multe ori parintele obosit, dorind putina relaxare, isi lasa copilul in fata televizorului fara sa verifice daca programele privite de catre acesta sunt corespunzatoare varstei. Copierea personajelor de la Tv poate parea haioasa la inceput, dar, cu timpul, imitarea comportamentelor este folosita ca o metoda de a manipula persoanele din jur in obtinerea unui lucru dorit. Astfel, copilul incepe sa ridice vocea, sa aiba un vocabular indecent, limbaj prea ironic, gesturi impulsive. De asemenea, vizionarea indelungata de catre copilul mic a programelor Tv il poate face pe copilul Dvs apatic si dependent de a sta in fata televizorului. Pentru a evita anumite procese negative cauzate de programele Tv, parintii trebuie sa ia in considerare:
1. stabilirea timpului de vizionare tv pentru copiii intre 3 si 7 ani (nu mai mult de 30 de minute/zi);
2. supravegherea copiilor de catre o persoana adulta cand privesc programe Tv;
3. explicarea anumitor lucruri copiilor, mai ales pentru ca acestia nu fac distinctia intre realitate si fictiune (ajutor pentru a distinge binele de rau sau valorile pozitive de cele negative);
4. implicarea copiilor in cat mai multe activitati extrascolare pentru dezvoltarea sociabilitatii;
5. cooperarea educatoarelor, bunicilor sau bonelor cu parintii in legatura cu comportamentul copilului;
6. discutii cat mai dese intre parinti si copii;
7. accesul interzis la programe destinate pentru adulti;
8. verificarea programelor urmarite de catre copii si alegerea paletei de programe speciale pt copii de catre parinti.
|
